Primul dosar important validat pentru România de toate statele membre UE: Drepturile de autor în Piața Unică Digitală

“Este vorba despre unul dintre cele mai dificile dosare care a născut numeroase controverse de-a lungul timpului, un act legislativ absolut necesar pe o piață complexă, în continuă schimbare, o piață tot mai solicitată și folosită de un număr tot mai mare de utilizatori” a precizat deputatul social democrat Mirela Furtună în cadrul unui interviu.

Directiva abordează o gamă largă de chestiuni, care pot fi împărțite în trei categorii: * Adaptarea excepțiilor/limitărilor în materie de drepturi de autor la mediul digital și la cel transfrontalier* Îmbunătățirea practicilor de acordare a licențelor pentru a se asigura un acces mai larg la conținut* Realizarea unei piețe funcționale a drepturilor de autor
Directiva introduce un nou drept pentru editorii de presă în ceea ce privește utilizarea digitală a publicațiilor lor de presă. Autorii operelor incluse în publicațiile de presă în cauză vor avea dreptul la o cotă din veniturile obținute de editorii de presă rezultate din acest nou drept.
Rezumând, cetăţenii europeni vor avea acces la o ofertă mai bogată de conţinut cultural online şi materiale educaţionale, precum şi la ştiri de calitate, știri reale, cu conținut real. Directiva vine în ajutorul editorilor de presă, a instituţiilor culturale, a instituţiilor de învăţământ, a artiştilor, interpreţilor, creatorilor şi profesioniştilor din domeniul culturii dar și a consumatorilor de conținut digital” a susținut deputatul social democrat Mirela Furtună, secretar al Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaților.
