Click pentru a te abona

Primarul de la Smârdan (Tulcea), cercetat pentru distrugere, uz de armă fără drept şi ameninţare

160 Shares

Primarul comunei Smârdan, Vasile Mărculescu, este cercetat într-un dosar penal pentru distrugere, uz de armă fără drept şi ameninţare, întocmit de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea.

Primarul Lică Mărculescu a declarat pentru Agerpres că a folosit arma cu scopul de a se apăra, marţi seara, după ce, la ferma familiei sale s-a încercat vânzarea unui utilaj și părțile nu s-au înțeles:

„Băiatul din Galaţi a plecat, dar persoanele din Hunedoara, nu. Au început să vorbească pe un ton foarte urât. S-a aplecat la un moment dat să ia ceva din maşină şi cu o mătură, ca să mă apăr, i-am dat cu ea peste mână. Cu un băţ de mătură, nu cu un drug de fier.

A intrat în maşină, a plecat în trombă şi cu viteză a intrat de două ori în maşina mea. El căuta să intre în mine. I-am spus să înceteze, dar nu aveam cu cine să mă înţeleg şi atunci am tras un foc de avertisment în sus şi unul în roţile maşinii. Atunci, a plecat”,

a spus primarul Vasile Mărculescu.

Poliţiştii, sub îndrumarea procurorilor, au început cercetările într-un dosar întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere, uz de armă fără drept şi ameninţare.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

160 Shares
5 2 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com