Click pentru a te abona

Primăria Tulcea: Angajații primăriei donează sânge în condițiile în care nevoia este mare și donatorii puțini

917 Shares

„Situația donării de sânge este dezastruoasă! Nevoia de sânge este mare, iar donatorii sunt foarte puțini, de aceea îi îndemn pe tulceni să doneze sânge. Am făcut demersuri, am scris la instituțiile publice și am solicitat sprijinul pentru a face campanii împreună, am încercat și la primării. Săptămâna aceasta am fost prin oraș, pentru a lipi afișe și a distribui flyere în locuri publice, deoarece este o scădere surprinzătoare.”

(Gorgeta Onofrei, Director CTS)

Angajații primăriei Tulcea donează sânge în condițiile în care nevoia este mare și donatorii puțini

„Putem dovedi că suntem dedicați comunității. Donarea de sânge este un gest de responsabilitate socială manifestat la nivel individual, iar noi putem oferi un exemplu tuturor tulcenilor.”

(Ștefan ILIE, Primarul Municipiului Tulcea)

Angajații primăriei Tulcea donează sânge în condițiile în care nevoia este mare și donatorii puțini

Apelul campaniei a fost lansat vineri, de Primarul Municipiului Tulcea, Ștefan ILIE, prin intermediul unui e-mail, transmis tuturor angajaților din cadrul instituției și al structurilor subordonate. Astăzi, la prima oră, din Biroul Primarului au plecat primii angajați către Centrul de Transfuzii Sanguine Tulcea.

„Aflând despre situația nu tocmai bună a colectării de sânge și a numărul mic de donatori care vin la Centrul de Transfuzii Sanguine Tulcea, am lansat un apel către toți colegii din administrația locală, atât celor din aparatul propriu, cât și celor din structurile subordonate. Am numit această acțiune „Primăria are sânge!”, și sper ca ea să se multiplice în toate instuțiile municipiului și ale județului, la cât mai mulți dintre locuitori, ca la final să putem spune cu toții: „TULCEA ARE SÂNGE!”

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

917 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com