Click pentru a te abona

Primăria Municipiului Tulcea: Veșnică recunoștință eroilor noștri!

61 Shares

Astăzi se celebrează Înălţarea Domnului de către creștinii ortodocși, precum și Ziua Eroilor, o sărbătoare națională dedicată celor care s-au jertfit pentru obținerea independenței și apărarea patriei.

Pomenirea eroilor români la praznicul Înălțării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920 și consfinţită ulterior prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001, când această zi a fost proclamată Sărbătoare Națională Bisericească, conform Patriarhiei Române.

„În această zi sfântă, când alături de toți creștinii ortodocși sărbătorim Înălțarea Domnului, comemorăm eroii poporului român.

Prin jertfa lor, eroii au contribuit la afirmarea demnităţii poporului român, exprimată în dobândirea independenței, apărarea libertăţii şi realizarea unităţii statului român.

Suntem datori să-i omagiem pe toți cei care au luptat pentru apărarea valorilor noastre comune.Dincolo de ceremoniile solemne ce se cuvin a fi închinate memoriei lor, să ne luăm un răgaz pentru a reflecta la spiritul de sacrificiu al celor ce au pierit luptând pentru un ideal.

Veșnică recunoștință eroilor noștri!”a spus Nicolae Bibu, City Manager al Municipiului Tulcea într-o alocuțiune la ceremonialul militar și religios dedicat Zilei Eroilor.

61 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com