Primar cercetat pentru ultraj după ce-a lovit polițista care i-a oprit fiul minor ce conducea un autoturism
Primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti, este cercetat pentru ultraj după ce a lovit o polițistă care l-a oprit pe fiul său minor în timp ce conducea un autoturism.
Delicoti Vasile – Primar Poarta Albă
„Polițiști din cadrul Serviciului Rutier, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au identificat un minor, de 16 ani, care a condus un autoturism pe strada Consilierilor din localitatea Poarta Albă.
În momentul în care tânărul a observat echipajul de poliție, acesta a oprit autoturismul, a coborât de la volan și a trecut pe locul din dreapta față, iar la volan a trecut un alt minor, de 16 ani, care a condus în continuare până când a fost oprit de polițiști.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că niciunul dintre cei doi tineri nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
La fața locului s-a prezentat un bărbat, de 49 de ani, tatăl unuia dintre minori, care a ultragiat pe unul dintre polițiști, prin amenințare directă și aplicarea unei lovituri la nivelul abdomenului.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.
Totodată, au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis”(IPJ Constanța).
