Click pentru a te abona

Președinții Chinei și Rusiei se întâlnesc astăzi la summitul OCS, în Uzbekistan

56 Shares

Preşedinţii Chinei, Xi Jinping, şi al Rusiei, Vladimir Putin, se întâlnesc, joi, 15 Septembrie 2022 în Uzbekistan pentru un summit regional (OCS), conform AFP.

Xi Jinping şi Vladimir Putin

OCS, ai cărei membri sunt China, Rusia, India, Pakistan şi fostele republici sovietice din Asia Centrală, a fost creată în 2001 ca un instrument de cooperare politică, economică şi de securitate care să concureze organizaţiile occidentale. 

Nu este vorba despre o alianţă militară precum NATO, nici de o organizaţie de integrare politică precum Uniunea Europeană, dar membrii săi lucrează împreună pentru a răspunde provocărilor de securitate comune şi să promoveze comerţul.

0
Fii primul care comentează!x

Liderul Chinei, Xi Jinping și Vladimir Putin al Rusiei vor discuta despre războiul din Ucraina și despre alte „subiecte internaționale și regionale” la întâlnirea lor de la sfârșitul acestei săptămâni, spune Kremlinul, citat de BBC.

Așadar, în timp ce Xi încearcă să obțină pe 16 octombrie al treilea mandat de cinci ani la conducerea Partidului Comunist Chinez, pentru a deveni cel mai puternic lider chinez de la Mao Zedong încoace, Putin caută să obțină aliați după ce relațiile sale cu Occidentul s-au prăbușit în urma deciziei de a invada Ucraina, pe 24 februarie.

 

56 Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com