Precizările ANAF cu privire la impozitarea darului de nuntă, a moștenirilor ori a donațiilor
După ce mai multe publicații au răspândit în spațiul public faptul că de la 1 Ianuarie 2026 va fi impozitat și darul de nuntă precum și alte daruri familiale, ANAF a venit cu precizările necesare rugând cetățenii să se informeze doar din surse oficiale.
În acest context, ANAF reamintește că sumele impozitabile sunt veniturile din salarii, chirii, activități economice, investiții, drepturi de autor, jocuri de noroc.
Darurile de familie, moștenirile, donațiile rămân neimpozitabile.
ANAF recomandă tuturor românilor să se informeze exclusiv din surse oficiale și să aibă discernământ atunci când citesc informațiile apărute în publicații diverse sau pe rețelele sociale.
