Click pentru a te abona

Polițiștii au „spart” o nuntă în toiul petrecerii celor 140 de invitați

295 Shares

O nuntă cu peste 140 de invitați a fost întreruptă de polițiști tocmai când distracția era în toi (și nici măcar nu se strigase darul(!) și toți invitații au fost nevoiți să se legitimeze prilej cu care au fost înscriși pe o listă și invitați la DSP pentru a fi testați. Cei mai mulți participanți erau din comuna gălățeană Brăhășești. Se pare că polițiști din cadrul Poliției Municipiului Tecuci s-au autosesizat cu privire la faptul că, la un restaurant situat pe strada 1 Decembrie 1918, are loc o petrecere privată, cu ocazia căsătoriei dintre doi tineri.

Sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Tecuci și polițiști din cadrul Poliției Locale Tecuci, polițiștii au descins la această locație, unde au fost identificate 140 persoane, care participau la eveniment.

Petrecerea a fost întreruptă, toate persoanele depistate în interior au fost legitimate, după care au părăsit incinta restaurantului, fiind îndrumate să se deplaseze la domiciliu.

După finalizarea verificărilor și în bazele de date ale Direcției de Sănătate Publică, vor fi aplicate sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, față de administratorul restaurantului, față de organizatorul petrecerii, precum și față de toți participanții la aveniment.

295 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com