Poliția Deltei Dunării a confiscat 1300 kg de pește pescuit ilegal, 280 de unelte, o barcă cu motor și 3 autoturisme
Poliția „Delta Dunării” a acționat în ultima săptămână pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul piscicol. Astfel, au fost desfășurate 4 acțiuni și efectuate 30 de controale, 6 persoane fiind conduse la sediul poliției, pentru cercetări.
Totodată, au fost legitimate 63 de persoane, fiind verificate 31 de ambarcațiuni și 16 autoturisme. Au fost constatate 9 infracţiuni prevăzute de O.U.G. 23/2008, privind pescuitul și acvacultura.
De asemenea, au fost indisponibilizate peste 1.300 de kilograme de pește, din diferite specii, 280 de unelte de pescuit, trei autoturisme, o ambarcațiune și un motor pentru ambarcațiune.
Valoarea bunurilor confiscate este estimată la 105.000 de lei.
Astfel, la data de 3 aprilie a.c., în jurul orei 12:30, în Municipiul Tulcea, pe strada Atelierelor, județul Tulcea, polițiștii Serviciului de Poliție „Delta Dunării” au oprit pentru control un autoturism, condus de o femeie.
În urma controlului efectuat, au fost descoperite, în portbagajul autoturismului, 114 kilograme de pește proaspăt din specia crap, deținută și transportată fără documente legale.
Autoturismul a fost ridicat, în vederea continuării cercetărilor. Cantitatea de pește a fost confiscată și predată unei societăți de profil, spre valorificare. În cauză, a fost întocmit un dosar penal.
