Click pentru a te abona

PNL: Portofoliul educaţional urmăreşte activitatea elevului din grădiniţă până la bacalaureat și-l va ajuta să-și aleagă profesia care i se potrivește

1.7K Shares

Partidul Naţional Liberal susține că una dintre cele mai importante modificări aduse de legile educaţiei, în proiectul privind învăţământul preuniversitar, este apariţia portofoliului educaţional, care urmăreşte activitatea elevului din grădiniţă până la bacalaureat.

Liberalii arată că noua lege prevede majorarea numărului de consilieri şcolari până la ţinta de un consilier la 800 de elevi. Astfel, prin întărirea rolului consilierului şcolar, se va afla din timp direcţia potrivită pentru capacităţile elevului.

”Una dintre cele mai importante modificări aduse de noua lege a învăţământului preuniversitar este apariţia portofoliului educaţional, care urmăreşte activitatea elevului din grădiniţă până la bacalaureat. Va conţine toate mediile anuale, certificatele obţinute şi rezultatele de la evaluări naţionale”, conform PNL.

”Portofoliul va fi consultat de consilierul şcolar în orice discuţie despre orientarea educaţională sau profesională al elevului”. ”Pentru acoperirea nevoii de consiliere, noua lege prevede majorarea numărului de consilieri şcolari până la ţinta de un consilier la 800 de elevi.

Avantajul apariţiei portofoliului educaţional şi a întăririi rolului consilierului şcolar este aflarea din timp a unei direcţii potrivite pentru capacităţile elevului. Astfel, se vor evita situaţiile în care părinţii selectează un profil de liceu care nu corespunde cu înclinaţiile copilului, iar la absolvirea liceului, tânărul îşi va alege drumul în viaţă bazându-se pe sfaturi profesioniste şi argumentate”, mai afirmă PNL.

1.7K Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com