Peste 5000 de copii aflați acum în grija statului vor avea șansa de a își găsi o familie după ce Parlamentul a adoptat o serie de modificări la legea adopției.
Am reușit să simplificăm, prin lege, procedurile prin care un copil este declarat adoptabil. De asemenea, părinții adoptatori vor fi tratați cu mai mult respect și vor fi sprijiniți în acest demers.
Camera Deputaților, for decizional, a adoptat marți, proiectul care modifică și completează Legea privind procedura adopției.
De acum încolo familii care îți doresc să înfieze un copil o pot face mult mai ușor. Pentru că vorbim despre viețile unor copii și nu despre dosare cu șine, am reușit alături de colegii din PSD să flexibilizăm Legea privind procedura adopției. Astfel, copiii aflați în centre de plasament vor ajunge mult mai ușor în sânul unor familii care să le ofere dragoste și sprijin.
Au fost eliminate din procedură următoarele:
Eliminarea din procedură a identificării rudelor de până la gradul al IV-lea în cazurile în care planul individualizat de protecție a copilului are ca finalitate adopția; Rudele vor fi căutate o singură dată și doar până la gradul al treilea, scurtându-se perioada în care copiii rămân blocați în sistemul de protecție.
Flexibilizarea derulării procedurii de adopție pentru copiii care au împlinit vârsta de 14 ani, precum și a grupurilor de frați care nu pot fi separați;
Copiii declarați adoptabili, pentru prima dată, vor putea beneficia de șansa la o familie chiar și după împlinirea vârstei de 14 ani, rămânând adoptabili până la majorat.
Măsuri benefice au fost luate și pentru părinții adoptatori:
Prelungirea perioadei de valabilitate a atestatului de adoptator de la 2 la 5 ani; Concediu de acomodare și indemnizațiile pe care le primesc sunt aliniate cu beneficiile de care se bucură orice părinte biologic; Birocrație redusă, tocmai pentru apune accent pe calitatea actului de adopție și pentru a umaniza întregul proces.
Și în cazul părinților adoptatori care aparțin minorităților naționale s-a luat decizia ca evaluarea și pregătirea să poată fi făcute, la cerere, în limba minorității naționale respective.
De mai bine de doi ani parlamentarii PSD lucrează la această inițiativă legislativă, inițiativă care schimbă în bine atât viața copiilor cât și a familiilor adoptatoare. De acum încolo, copiii din sistemul de protecție au o șansă reală la o familie care să le ofere îndrumare, dragoste și un viitor.
Mă bucur că am reușit împreună să le dăm o veste atât de importantă părinților care își doresc să adopte, dar mai ales copiilor care așteaptă șansa la o familie.
Prin această Lege chiar și copiii cărora le spunem „greu adoptabili” au șansa de a își găsi mult mai repede părinții care să le ofere o familie în care să crească.
Mirela Furtună Deputat PSD Tulcea
