Click pentru a te abona

Peste 2000 de participanți sunt așteptați la resfințirea bisericii din Camena, un lăcaș de cult măreț, realizat cu efortul fiilor satului (Duminică, 17 August 2025)

775 Shares

Camena, sat component al comunei Baia, are o lungă și interesantă istorie care relevă existența unei vechi așezări romane numită Petra, o zonă cu un relief aparte, cu legende și povești care te îndeamnă să cauți toate potecile și peșterile pentru a descoperi minunile tainice ale trecutului.

Biserică Camena comuna Baia județul Tulcea 2025

Într-un defter din 1675-1676, localitatea apare cu numele actual (Kamena) iar după anul 1940, locul bulgarilor a fost luat de păstorii aromâni veniţi din Peninsula Balcanică care au costituit în timp o comunitate compactă cunoscută pentru preceptele care stau la baza tuturor lucrurilor. Biserica a fost un factor de coeziune și de unitate, chiar de conservare a identității etnice și naționale, în cazul aromânilor.

Biserică Camena comuna Baia județul Tulcea

PS Visarion, Episcop al Tulcei, însoțit de un sobor de 20 de preoți şi diaconi, va liturghisi în biserica „Sf. Dumitru” din Camena, Comuna Baia și va oficia slujba de resfințire a bisericii, binecuvântând lucrările de restaurare a sfântului lăcaș, precum și sfințirea noii case mortuare și a lumânărarului, Duminică, 17 August 2025.

Biserică Camena comuna Baia județul Tulcea 2025

„Organizatorii așteaptă peste 2000 de participanți, foarte mulți membri ai comunității, fii ai satului plecați să studieze, să lucreze, să-și întemeieze familii, peste tot prin lume, oameni care au rămas cu sufletul în vatra satului Camena. O așezare care-ți taie răsuflarea prin unicitatea sa de relief și, sperăm noi, cu un bun potential turistic pentru viitor.

PS Visarion, Episcop al Tulcei și un sobor de preoți ne vor face onoarea de a săvârși slujba de resfințire a bisericii, a noii case mortuare și a lumânărarului. Mulțumesc tuturor celor care au ajutat la finalizarea lucrărilor, care-au demonstrat odată în plus că unitatea comunității armâne este fără de tăgadă, sunt mândră că sunt parte a acestei comunități și sper din tot sufletul că fii satului și ai comunității noastre să fie prezenți la toate evenimentele de peste an.

Sunt extrem de emoțioată și aștept cu nerăbdare să mă reculeg în taina rugăciunii. Construirea şi sfinţirea unei biserici reprezintă dovada evla­viei şi a credinţei vii şi jertfelnice, mărturisite de o comunitate duhovnicească, harnică şi misionară. Sfinţirea unei biserici înseamnă un moment sfânt şi solemn prin care se aduce mulţumire lui Dumnezeu pentru tot ceea ce s-a realizat”

ne-a mărturisit Liliana Marinescu, primar al Comunei Baia.

Biserică Camena comuna Baia județul Tulcea 2025

Biserica din localitatea Camena, o Biserică de zid de mari dimensiuni, având hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, a fost construită între anii 1938-1958, pe locul unei vechi bisericițe din lemn. Construcția a fost începută de către bulgarii care locuiau la Camena și construită în fapt de aromânii așezați în vatra satului încă din 1940.

În 1958 lucrările au fost finalizate și biserica a primit prima sfințire. În perioada 2008-2009, lăcașul de cult a fost împodobit cu o frumoasă pictură în stil neobizantin și înzestrată cu toate cele necesare pentru săvârșirea Sfintelor slujbe. Cu acest prilej biserica primit o a doua sfințire

Biserică Camena comuna Baia județul Tulcea 2025

În ultimii 2 ani, Biserica s-a aflat într-un amplu proces de restaurare și înfumusețare, s-a construit o nouă casă mortuară și un lumânărar. Toate lucrările au fost susținute financiar de fii ai satului. De oriunde ar fi fost, în țară ori în străinătate, aceștia au contribuit la săvârșirea unei minunate biserici cu trei turle care-și îndreaptă măreția și credința spre cerul albastru al Dobrogei.   

***

„Aptitudinea extraordinară a aromânilor pentru arhitectură n-a fost observată până acum. În afară de Constantinopol, Atena și Belgrad, unde ei dețin monopolul construcțiilor, aromânii sunt singurii arhitecți din Turcia și Grecia.

Aromânul știe să execute ușor, grație inteligenței sale naturale, cupolele și bolțile. De cele mai multe ori aromânul este arhitect, zidar, lăcătuș, dulgher și tâmplar. Numai piesele turnate și fabricate le aduce din Austria, restul își face singur. Și în țară aromânii au zidit numeroase biserici sau au finanțat ctitorirea acestora”

conform cronicarilor vremii.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

775 Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com