Click pentru a te abona

Peste 100 de kilograme de pește braconat și 2000 m de plase interzise au fost confiscate de polițiștii de frontieră

124 Shares

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în zona de competență doi cetățeni români care au pescuit peste 100 kilograme peşte, în perioada de prohibiție și fără să deţină documentele legale.

* În data de 30.05.2020, în jurul orei 05.00, poliţiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Băneasa, județul Constanța, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au descoperit, în lacul Oltina, 2000 m plase interzise, o barcă, două rame şi cantitatea de 97 de kilograme de peşte, din speciile crap, caras şi şalău, în stare proaspătă.

Întreaga cantitate de pește a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar în cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinerea și transportul fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte, producerea, importul, comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârșelor, vintirelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial.

* În data de 01.06.2020, în jurul orei 05.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina, în cooperare cu lucrători din cadrul ARBDD, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au efectuat un control asupra a două persoane dintr-o ambarcațiune, din zona localității Sf. Gheorghe, județul Tulcea, care pescuiau în perioada de prohibiţie.

Astfel, în cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei doi sunt cetățeni români, în vârstă de 33, respectiv 45 de ani, domiciliați pe raza județului Tulcea.

În urma verificărilor a fost descoperită cantitatea de 16 de kilograme de peşte, din speciile somn şi caras, în stare proaspătă.

Întreaga cantitate de peşte a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurile legale, iar plasele de pescuit din fir textil, în lungime de 103 metri, precum şi celelalte unelte de pescuit au fost ridicate în vederea confiscării.

În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de pescuit comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode și mijloace, al peștilor și al altor viețuitoare acvatice în perioada de prohibiție.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Îmi place

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com