Pensionarii anunță acțiune în instanță și proteste în stradă pentru că pensiile nu mai ajung nici până la pragul minim al sărăciei în condițiile noilor prețuri
*Pensionarii se plâng de faptul că prețurile au crescut foarte mult la produse și servicii și, efectiv nu se mai descurcă pentru că majoritatea (peste 50%) au pensii de cca 1200 de lei și oricât de mult ar renunța la mâncare banii aceștia nu ajung nici pentru plata facturilor și trebuie să aleagă între medicamente și ceva de pus pe masă.
Situația este disperată, spun oamenii care solicită Guvernului să nu proroge aplicarea legii şi să nu modifice cuantumul de majorare a pensiilor.

Asociaţiile de pensionari anunţă proteste de stradă în septembrie şi acţiune în instanţă, dacă Executivul nu creşte pensiile cu 40% . Trei mari organizaţii ale pensionarilor au anunţat că se pregătesc să organizeze manifestaţii de stradă în septembrie, în cazul în care Guvernul nu va respecta legea care prevede creşterea pensiilor cu 40% de la 1 septembrie.
În documentul dat publicității, organizațiile pensionarilor spun că au informații clare referitoare atât posibilităților de finanțare pentru susținerea acestei creșteri, cât și despre intențiile Guvernului de a nu aplica prevederile Legii pentru a folosi resursele financiare în alte scopuri.
Pensionarii se plâng de faptul că au fost ignorați și păcăliți chiar desconsideraţi de către Guvern și că au întocmit o petiție care a fost transmisă Guvernului de toate organizaţiile din România, care are drept obiect respectarea Legii 127. Această petiţie n-a avut niciun efect, nu a fost luată în considerare după cum spun seniorii României.
Petiţia a fost transmisă Ministerului Muncii, care a comunicat organizaţiilor că va avea în vedere solicitările dar mesajul este clar. Nu sunt bani.
„Suntem astăzi în situaţia aceasta, că trebuie să acţionăm pentru ca în acest fel, dacă altfel nu s-a putut, să acţionăm pentru ca Guvernul să-şi respecte pensionarii care au clădit această ţară, care au contribuit la dezvoltarea ei şi, în al doilea rând, să respecte această Lege 127 care a fost aprobată de Parlamentul României, promulgată de preşedintele României şi publicată în Monitorul Oficial. Este un drept al nostru, prevăzut în lege”
spun liderii pensionarilor din întreaga țară.
„Faptul că vom ieşi în stradă să ne manifestăm nemulţumirea dovedeşte că s-a ajuns la o limită ce nu se mai poate suporta. A ajuns cuţitul la os. Nu sunt pensionarii vinovaţi că numărul salariaţilor s-a micşorat în ultimul timp.
De aceea cred că ar trebui să încerce şi guvernanţii să trăiască dintr-o pensie de 800-900 de lei, dar nu o lună, să mai aibă rezerve în cămară – ulei, zahăr etc. – ci să stea 3-4 luni cu suma aia, să vadă şi ei ce înseamnă să stai cu suma asta, din care pensionarul îşi cumpără şi medicamente şi alimente, își plătesc facturile…”,
a declarat Liderul Uniunii Generale a Pensionarilor din România.
„4,5 milioane, 5 milioane de pensionari cer din luna ianuarie să se ţină cont de nevoile pensionarilor și să se respecte legea la urma urmei.
Pensionarii se plâng, și au perfectă dreptate, de faptul că prețurile au crescut foarte mult la produse și servicii și, efectiv nu se mai descurcă pentru că majoritatea (peste 50%) au pensii de cca 1000-1200 de lei și oricât de mult ar renunța la mâncare banii aceștia nu ajung nici pentru plata facturilor și trebuie să aleagă între medicamente și ceva de pus pe masă.
Situația este disperată, am vorbit cu foarte mulți pensionari din județul Tulcea și mi-au spus acelaș lucru: efectiv nu se mai poate trăi tocmai de aceea noi solicităm Guvernului să respecte legea propusă și adoptată de noi, respectiv, creșterea începând cu data de 1 septembrie a pensiei cu 40%. Oamenii ne cer să cerem Guvernului Orban să nu proroge aplicarea legii şi să nu modifice cuantumul de majorare a pensiilor. Ceea ce am și făcut și, mai mult ca sigur vom merge cu o moțiune de cenzură pe această temă.
Este foarte corect că asociațiile de pensionari să atace în instanță încălcarea legii, pentru că legea e promulgată şi aprobată, apoi, din câte înțeleg, vor să organizeze mitinguri și pichetarea prefecturilor. Noi susținem toate acțiunile acestor oameni care au muncit o viață întreagă și sunt nevoiți acum să se lupte pentru un drept câștigat prin muncă. Cred cu tărie și voi face tot ceea ce-mi stă în putere să militez pentru pensii decente pe care nu le pot aștepta pentru că sunt oameni în vârstă și viața multora este extrem de fragilă”
a declarat deputatul tulcean Radu Anișoara.
