Iohannis Președintele României

Panouri fotovoltaice pentru casă, cu bani de la stat. Creșterea eficienței energetice, îmbunătățirea calității aerului

212 Shares

În perioada 10 aprilie – 10 iulie 2019, la sediul Consiliului Județean Tulcea se pot depune dosarele de finanțare în cadrul Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la rețeaua de distribuție a energiei electrice. 

„Administrația Fondului de Mediu (AFM) a transmis Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România o adresă prin care informează că scopul acestui program îl reprezintă creșterea eficienței energetice, îmbunătățirea calității aerului și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin producerea de energie electrică din surse regenerabile pentru locuințele situate la cel puțin 2 km față de rețeaua națională de distribuție a energiei electrice și prin reducerea utilizării combustibililor convenționali” ne-a declarat deputatul Radu Anișoara, membru al Comisiei pentru muncă și protecție socială dsin Parlamentul României.

„Este o chestiune pe care am mai abordat-o, dacă vă amintiți și iată că acum putem discuta în termeni concreți: finanțarea nerambursabilă acordată de către AFM este în procent de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 25.000 lei inclusiv TVA, pentru fiecare sistem fotovoltaic care deservește o gospodărie. Sumele se vor acorda eșalonat, în interiorul perioadei de valabilitate a contractului de finanțare și pe măsura implementării proiectului.

Beneficiarii programului sunt unitățile administrativ-teritoriale cărora le-au fost aprobate dosarele de finanțare și care au încheiat un contract de finanțare nerambursabilă cu AFM în cadrul programului” a mai spus deputatul tulcean.

În cadrul unei sesiuni de finanțare, solicitantul poate depune o singură cerere de finanțare pentru o parte sau pentru toate gospodăriile cuprinse în lista potențialilor beneficiari publicată pe site-ul AFM, finanțarea putând fi obținută pentru fiecare gospodărie o singură dată.

În perioada de depunere a cererilor de finanțare, respectiv 10 aprilie – 10 iulie 2019, dosarul de finanțare se depune la sediul Consiliului Județean pe a cărui rază teritorială se află solicitantul, dosarul fiind paginat și opisat într-un singur exemplar. Consiliul Județean este obligat să transmită la sediul AFM, în maxim cinci zile lucrătoare de la expirarea perioadei de depunere a cererilor de finanțare, dosarele cuprinzând documentele prevăzute în ghidul de finanțare.

Click pentru a te abona

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.