Click pentru a te abona

Ofițer de poliție reținut pentru luare de mită și șantaj pentru infracțiuni la regimul rutier

467 Shares

Un ofițer de poliție din Mureș a cerut mită de 6.750 euro și 3.300 lei, din care a primit 1.750 euro și 3.300 lei, cu promisiunea că-și va folosi influența pe lângă colegii săi, pentru obținerea unei soluții favorabile în dosarele în care doi șoferi erau cercetați pentru infracțiuni la regimul rutier.

„Polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Mureș, în baza ordonanțelor de delegare emise de  procurorul din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, au efectuat cercetări într-o cauza penală privind un ofițer de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș – Poliția municipiului Reghin – Biroul Ordine Publică, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență și șantaj.

La data de 29 octombrie a.c., s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea polițistului pentru o perioadă de 24 de ore, pentru săvârșirea faptelor descrise mai sus.

În fapt, în cursul anului 2020, doi cetățeni din județul Mureș au formulat la S.J.A. Mureș denunțuri din care rezulta faptul că ofițerul de poliție le-ar fi pretins 6.750 euro și 3.300 lei, din care a primit 1.750 euro și 3.300 lei, în scopul de a-și folosi influența pe lângă colegii săi, în sensul obținerii unei soluții favorabile în dosarele în care aceștia erau cercetați pentru infracțiuni la regimul rutier.

De asemenea, în cursul lunii octombrie, un agent de poliție din cadrul I.P.J. Mureș – Poliția municipiului Reghin – Biroul Rutier a formulat un denunț la sediul S.J.A. Mureș din care reieșea faptul că a fost amenințat de ofițerul de poliție cu dezvăluirea unor fapte compromițătoare în schimbul determinării unor persoane să nu mai facă afirmații despre pretinderea și primirea de către inculpat a sumelor de bani, obiect al infracțiunii de trafic de influență.

În momentul reținerii, inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cursul zile de astăzi, 30 octombrie 2020, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Mureș, cu propunere de arestare preventivă”(DGA).

467 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com