O tânără de 24 de ani care conducea un autoturism pe DN 22, s-a rănit după ce a pierdut controlul volanului
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 22/E87, în dreptul kilometrului 239.
Din primele verificări a reieșit că o tânără în vârstă de 24 de ani care conducea un autoturism pe direcția Tulcea – Constanța, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, iar în urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a acesteia.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, totodată aceasta deținând permis de conducere valabil.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
