O femeie de 70 de ani a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu mașina în zona Măcin
În urmă cu puțin timp, pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Măcin au intervenit pentru asigurarea măsurilor PSI în urma unui accident rutier produs pe DN 22 între localitățile Smârdan și Măcin.
La fața locului s-au deplasat două echipaje de salvatori cu o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj SAJ.
Un autoturism, în care se afla doar conducătorul auto, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. Femeia, în vârstă de 70 de ani, conștientă și cooperantă, a fost asistată medical și transportată la spital.
Pompierii au asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor, prin deconectarea bornelor bateriei autoturismului. Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident sunt cercetate de reprezentanții instituțiilor abilitate în acest sens.
