Click pentru a te abona

O femeie de 41 de ani și-a dat foc în cimitirul „Eternitatea” din Tulcea

271 Shares

În această după-amiază, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publica Tulcea, au fost sesizați de un bărbat din municipiu, cu privire la faptul că, concubina sa in vârstă de 41 de ani din aceeași localitate, ar avea intenția de a se autoincendia în incinta Cimitirului Eternitatea Nou din municipiu, deoarece, pe numele ei s-ar fi emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru o perioadă de 4 ani.

Mandatul a fost emis de Judecătoria Tulcea pentru infracțiunea de furt.

În urma sesizării, la fața locului s-au deplasat două echipaje de poliție, 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, cu o autospecială de primă intervenție și comandă și o autospecială de stingere cu apă și spumă si o ambulanță SMURD.

În timp ce se apropiau de locul indicat, aceștia au observat că femeia s-a autoincendiat, reușindu-se rapid stingerea acesteia, după care a fost transportată în regim de urgență la Spitalul Județean de Urgență Tulcea, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Cercetările continuă, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și cauzelor producerii incidentului.

271 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com