Click pentru a te abona

O doctoriță de 38 de ani a fost găsită moartă în camera de gardă a unui spital privat din Constanța

155 Shares

Duminică, 25 aprilie, în jurul orei 11.45, polițiștii Secției 3 Constanța au fost sesizați cu privire la faptul că în spitalul privat Heka din Constanța a fost găsită o femeie decedată. Femeia de 38 de ani era medic internist, era căsătorită și avea un copil.

<em>Foto Heka Hospital Constanța<em>

„Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că este vorba despre o femeie, de 38 de ani, găsită decedată într-o încăpere a spitalului. Pe trupul neînsuflețit nu au fost constatate urme vizibile de violență. Trupul neînsuflețit a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”(IPJ Constanța).

Femeia de 38 de ani era medic internist, au explicat surse apropiatefusese de gardă și prezenta stări depresive în ultima perioadă când urma și un tratament pentru slăbit. anchetei pentru Libertatea. Varianta pe care merg polițiștii, după audierea martorilor, este o sinucidere, mai ales că doctorița ar fi avut, în ultima vreme, „stări depresive”.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

155 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com