O cruce procesională din secolul al XIII-lea, valoros obiect de patrimoniu, a fost recuperată de polițiști
Din primele cercetări efectuate de către polițiști s-au conturat elementele specifice săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind demarată o anchetă penală în vederea identificării autorului faptei și recuperării bunului sustras.
Totodată, bunul cultural a fost pus în urmărire la nivel naţional şi internaţional, fiind implementat şi în baza de date a Interpol privind bunurile culturale sustrase.
În urma activităţilor investigativ – operative desfăşurate de către poliţişti specializaţi în combaterea infracţiunilor împotriva patrimoniului cultural naţional din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigaţii Criminale şi I.P.J. Sibiu – Serviciul de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, la data de 26 iulie a.c., s-a reușit identificarea persoanei bănuite, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Cisnădie, precum și recuperarea bunului.
În cursul zilei de 27 iulie, crucea de procesiune a fost restituită reprezentanţilor Bisericii Evanghelice din Cisnădie.
Crucea procesională recuperată se afla în inventarul Bisericii Evanghelice din Cisnădie din anul 1911, dată la care a fost descoperită în osuarul lăcaşului de cult (aflat în subsolul unei vechi capele din imediata apropiere a bisericii). Această piesă a fost confecţionată în secolul al XIII –lea într-un atelier din vestul Europei şi are o valoare artistică excepțională prin compoziția sa iconografică și decorativă, caracteristice stilului gotic timpuriu.
Conform legendei, crucea de procesiune a fost adusă de către primii reprezentanţi ai comunităţii săseşti stabiliţi în Transilvania, fiind considerat cel mai vechi obiect de cult al acesteia.
