Click pentru a te abona

Numeroase nereguli, încercări de fraudare a procesului electoral, semnalate în județul Constanța

16 Shares

*Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de coruperea alegătorilor, în cursul zilei de astăzi, polițiști din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat percheziții pe raza localității Tariverde, la o societate comercială. În urma activităților, au fost ridicate mai multe înscrisuri cu valoare probatorie.

*Astăzi, în jurul orei 8.30, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost sesizați cu privire la faptul că, la secția 311, unul dintre votanți ar fi distrus mai multe buletine de vot.
În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că un bărbat ar fi primit câte un buletin de vot în plus și, după ce ar fi aplicat ștampila cu mențiunea votat, ar fi constatat acest lucru, moment în care ar fi rupt cele două buletine de vot în plus. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri.

* Astăzi, în jurul orei 09.00, polițiști din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac au fost sesizați cu privire la faptul că, la secția de votare nr. 411 din Corbu, unui alegător i s-ar fi distribuit patru buletine de vot. În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, în jurul orei 7.20, din neatenție, un membru din cadrul Secției de votare ar fi distribuit 4 buletine de vot unui singur alegător, acesta sesizând imediat greșeala comisă. În consecință s-a procedat la anularea celor 3 buletine de vot distribuite incorect.

*Astăzi, în jurul orei 09.40, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost sesizați cu privire la faptul că, pe o stradă din orașul Năvodari, în apropierea secțiilor de votare, se face propagandă electorală. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că aspectele sesizate nu se confirmă, în zona fiind doar persoane care așteptau la rând pentru a-și exercita dreptul de vot.

* În cursul zilei de ieri, în jurul orei 13.30, polițiști din cadrul Secției 5 au identificat în trafic 4 autovehicule, fiecare tractând câte o remorcă afișând reclame cu mesaj electoral.
Conducătorii auto au fost legitimați, fiind sancționați contravențional, conform Legii 115/2015, cu amendă în valoare totală de 5.600 de lei.

*Astăzi, în jurul orei 09.00, polițiști din cadrul Postului de Poliție Comana au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar fi fotografiat buletinul de vot în timpul exercitării votului. Persoana în cauză a fost identificată și sancționată cu amendă în valoare de 600 de lei, conform Legii 115/2015.

*Astăzi, în jurul orei 10.20, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost sesizați cu privire la faptul că, la secția de votare nr. 324 din orașul Năvodari, o persoană ar fi avut în mână 5 buletine de vot. În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că cele sesizate se confirmă, persoana în cauză aplicând ștampila și pe buletinul în plus. Acesta a fost anulat, restul de 4 buletine fiind introduse în urnele de vot. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot.

*Astăzi, în jurul orei 10.45, polițiști din cadrul Postului de Poliție Ciocârlia au fost sesizați despre faptul că un bărbat s-ar fi prezentat la urnele în care se introduc buletinele de vot și, după ce ar fi introdus 2 dintre acestea, ar mai fi rămas cu 3 buletine de vot. Membrii comisiei au constatat acest fapt, motiv pentru care au anulat cele 3 buletine de vot. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot.

* Astăzi, în jurul orei 08.20, polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au fost sesizați cu privire la faptul că un membru al comisiei din secția de votare nr. 275 ar fi oferit o suma de bani unei persoane care și-a exercitat dreptul de vot. În urma audierilor s-a stabilit faptul că membrul comisiei în cauză ar fi datorat 15 lei unei persoane, cu care s-ar fi întâlnit accidental în incinta secției de votare, moment în care i-ar fi înmânat suma de bani respectivă. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea situației de fapt.

*Astăzi, în jurul orei 10.30, polițiști din cadrul Postului de Poliție Cerchezu au fost sesizați despre faptul că un bărbat ar fi fotografiat buletinul de vot în timpul exercitării votului la o secție de votare din satul Măgura. Polițiștii au aplicat acestuia o sancțiune contravențională în valoare de 600 de lei, conform Legii 115/2015.

*Astăzi, în jurul orei 09.30, polițiști din cadrul Postului de Poliție Tuzla au fost sesizați cu privire la faptul că proximitatea secției de votare nr. 549, o femeie ar fi îndemnat alte două persoane să voteze un anumit candidat la primărie. Persoana în cauză a fost identificată și sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.400 de lei, conform Legii 115 /2015.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com