Noul act normativ privind regimul deșeurilor închide un alt caz de infringement declanşat împotriva României.
Guvernul a adoptat Ordonanţa privind regimul deşeurilor, act normativ care majorează obiectivele privind reciclarea deşeurilor municipale la 55% până în 2025. Astfel, a fost completat noul pachet legislativ pe deşeuri şi implicit, obligaţiile asumate, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. În plus, prin decizia Guvernului de se închide un alt caz de infringement declanşat împotriva României.
Prin adoptarea actului normativ, au fost majorate obiectivele la 55% reciclare deşeuri municipale în 2025, 60% în 2030 şi 65% în 2035, acţiune care, potrivit Ministerului Mediului, reflectă viziunea Uniunii Europene de a trece la o economie circulară. Aceste obiective au rolul de a impulsiona reintroducerea unor materiale în circuitul economic, crearea circularităţii care scade gradul de dependenţă faţă de resursele importate, introducerea de noi oportunităţi economice şi stimularea competitivităţii pe termen lung.
Introducerea unor cerinţe operaţionale minime pentru schemele de răspundere extinsă a producătorilor care au rolul de a diminua costurile, de a stimula performanţa şi de a asigura condiţii de concurenţă echitabile, inclusiv pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi pentru întreprinderile din domeniul comerţului electronic, evitându-se obstacolele în calea bunei funcţionări a pieţei interne. Aceste scheme reprezintă o parte esenţială a sistemului de gestionare eficientă a deşeurilor.
De asemenea, se are în vedere instituirea de registre electronice prin care se poate asigura trasabilitate deşeurilor de la generator la instalaţiile de reciclare/valorificare/eliminar şi se va încuraja dezvoltarea, producerea, comercializarea şi utilizarea produselor şi componentelor de produse adaptate unei utilizări multiple, care conţin materiale reciclate, care sunt durabile din punct de vedere tehnic şi reparabile cu uşurinţă.
Michael Gudu, Deputat PNL Tulcea
