Noi atacuri ale rușilor vis a vis de Isaccea. Clădirile vămii Orlovka și feribotul care traversează Dunărea, în flăcări
Mai multe drone kamikaze au lovit în cursul nopții infrastructura portuară din Izmail și trecerea de frontieră de la Orlovka-Isaccea conform presei ucrainene. Clădirile vămii Orlovka și feribotul care traversează Dunărea, în flăcări.
Folosind tactica „manevrelor complexe”, obuzele și-au schimbat cursul de mai multe ori, au mers din nou de-a lungul liniei frontierei de stat ucrainene. „Infrastructura de frontieră și portuară a Dunării a fost atacată: un grânar a fost avariat, mai multe camioane au luat foc, iar focul a fost stins imediat. Oamenii nu au fost răniți”, se arată în postările pe Twitter.
Operarea traversării cu feribotul este în prezent suspendată temporar în zonele afectate de atac, transmit forțele ucrainene.
