Ne alăturăm tuturor ONG-urilor care solicită încetarea exploatării forestiere care avansează tot mai mult în zonele protejate și siturile Natura 2000. Revin la cererea interzicerii exportului de lemn neprelucrat
Teritoriul României găzduiește cea mai mare parte a pădurilor virgine și seculare care mai există în zona temperată din UE. Potrivit estimărilor disponibile, pădurile virgine și cele seculare acoperă 218 000 de hectare sau 525 000 de hectare din țară. Aceste studii sunt făcute public de către Comisia Europeană dar nu sunt recunoscute de autoritățile române.
Pădurile virgine sunt protejate de lege în temeiul „Catalogului național al pădurilor virgine și cvasivirgine”, ca parte a Sitului din patrimoniul mondial al UNESCO denumit „Primeval and old growth beech forests of the Carpathians and other regions of Europe” (Pădurile virgine și seculare de fag din Carpați și din alte regiuni ale Europei) sau ca zone-nucleu ale parcurilor naționale și ale unor rezervații naturale.
ONG-urile (Agent Green, EuroNatur, Greenpeace, WWF) au publicat în mod repetat dovezi cu privire la distrugerea continuă în ultimii 10 ani a acestor păduri foarte valoroase și au solicitat intensificarea eforturilor pentru a salva ce a mai rămas din acestea. De-a lungul timpului, ONG-urile au susținut în mod sistematic faptul că exploatarea forestieră avansează din ce în ce mai mult în interiorul zonelor protejate, cum ar fi parcurile naționale și siturile Natura 2000, și au înaintat o plângere cuprinzătoare Comisiei Europene.
În tot acest contest reamintesc faptul că, în calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic din Camera Deputaților am solicitat în mai multe rânduri Ministerului Mediului să ne comunice care au fost cantităţile de lemn exportate în spaţiul extracomunitar şi intracomunitar în fiecare din ultimii 5 ani şi dacă există intenţia de a fi demarate procedurile necesare obţinerii unei derogări, în baza art.36 din Tratatul de funcţionare al Uniunii Europene, pentru comerţul cu lemn neprelucrat.
Demersul solicitat de noi ar fi dus la interzicerea exportului de lemn neprelucrat pentru un număr de ani, perioadă în care fondul silvic s-ar fi putut reface.
Din păcate, obţinerea derogării este prerogativa absolută a Guvernului, o lege de acest fel încălcând piaţa liberă şi Tratatele UE.
Absolut hilar a fost răspunsul ministrului Alexe care, sub propria semnătură, a recunoscut efectiv că habar nu are care ar putea fi cantitatea de lemn neprelucrat exportată de România în ultimii 5 ani şi că nu consideră justificată interzicerea exportului de lemn neprelucrat în spaţiul comunitar.
Așadar, ne informează oficial că nici nu ştie cât lemn pleacă din România, dar nici nu-l interesează să facă vreun demers pentru protejarea pădurilor.
Pentru un astfel de răspuns, domnul Alexe ar trebui să plece singur acasă, dar pentru că nu intenționează să o facă îi solicit public, încă o dată, și îi rog pe toți cei care sunt preocupați de această problemă deosebit de importantă să se alăture demersului nostru care presupune demisia ministrului Alexe și salvarea a ceea ce a mai rămas din pădurile României.
Deputat PSD Simion Lucian, vicepreședinte al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic
