Modificăm Legea adopției pentru că susținem interesele și drepturile copilului
53.393 de copii sunt în acest moment în sistemul de protecție din România. Dintre aceștia, doar 3.149 de copii sunt adoptabili conform datelor centralizate la nivel national. Deputatul social democrat Mirela Furtună anunță faptul că proiectul de modificare și completare a Legii adopţiei, avizat anul trecut de Guvern şi trimis spre dezbatere Parlamentului, care era blocat la Camera Deputaţilor, va fi dezbătut şi votat în perioada următoare:
“Proiectul de lege susținut de mine și de colegii mei are în vedere modificări importante astfel încât să nu mai fie posibile scene revoltătoare asemenea celor pe care le vedem derulându-se în media românească a ultimelor zile. Este firesc și normal ca legea să susțină în primul rând interesele și drepturile copilului, de aceea procedura de adopție va suporta o serie de modificări” a declarant deputatul Mirela Furtună.

De aceea, noua lege oferă posibilitatea familiei adoptatoare să beneficieze de prelungirea certificatului de la 2 la 5 ani pentru a putea finaliza procedura fără să fie nevoită să refacă documentația la nesfârșit și să renunțe în final.
Deasemenea, au fost introduse stimulente financiare pentru o familie care doreşte să adopte un copil, alocarea unei sume de 600 lei pe lună pentru fiecare familie care adoptă, la care se adaugă un plus de 1.500 lei anual pentru asigurarea unor servicii de consiliere psihologică pentru copilul adoptat. Cuantumul indemnizației se majorează cu 50% pentru cazul în care copilul are împlinită vârsta de 7 ani sau este încadrat în grad de handicap accentuat sau grav, infectat HIV sau bolnav SIDA ori face parte dintr-un grup de cel puțin 3 frați adoptabili împreună.
Se va acorda o sumă în limita a 200 de lei/zi/persoană destinată acoperirii cheltuielilor de transport și cazare realizate de familia adoptatoare în vederea participării la procedura potrivirii practice cu un copil având domiciliul în alt județ decât cel al adoptatorului/adoptatorilor. În acest context lucrătorii DGASPC vor avea mai multe obligații, vor urmări și mai departe felul în care trăiește și se dezvoltă copilul în noua familie” a mai spus deputatul social democrat în cadrul unei declarații de presă.
