Click pentru a te abona

Misiune pentru viaţă! Jandarmii şi poliţiştii constănţeni au donat sânge pentru semenii lor

148 Shares

Marti, 22 decembrie a.c.,  peste 20 de jandarmi şi poliţişti constănţeni au fost prezenţi la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa pentru a dona sânge,  în scopul completării rezervelor sau pentru ajutorarea victimelor unor accidente,  fiind a cincea acţiune organizată în acest an.

Poliţiştii şi jandarmii constănţeni în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa organizează periodic acţiuni al căror obiectiv îl constituie refacerea rezervelor sanguine atât de necesare salvării de vieţi omeneşti. 

Şi în anii precedenţi, oamenii legii s-au implicat  în activităţi de donare de sânge, astfel încât la nivelul instituţional acest gest a devenit o tradiţie, numai în ultimul an fiind donată o cantitate de peste 100 litri de sânge.

Prin aceste iniţiative, dorim să sprijinim recrutarea de noi donatori din rândurile constănţenilor şi fidelizarea celor care au mai donat,  lansând un îndemn pentru toţi membrii comunităţii, să se alăture prin voluntariat  în acţiuni umanitare, în vederea acordării unui real ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Solidaritatea oamenilor se vede şi prin fapte. Haideți să fim alături de aproapele nostru aflat în nevoie, să donăm sânge și să salvăm cât mai multe vieți !

148 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com