Minunea de la Dervent: După treizeci de ani, părintele Elefterie, ctitorul mînăstirii, a fost găsit cu veşmintele intacte, deşi a fost îngropat direct în pămînt
Istoricul și arheologul, Marius Oprea, ne relatează o întâmplare stranie, petrecută cu trei zile în urmă, când a fost solicitat de starețul Andrei al Mănăstirii Dervent să ajute la dezhumarea rămășițelor pământești ale părintelui Elefterie, cel care este ctitorul acestul lăcaș de cult:
“După prima zi, în care a fost îndepărtat manual, cu mare dificultate, zidul de piatră care împrejmuia mormîntul, ieri am săpat cu ajutorul direct al părintelui stareţ Andrei pe locul acestuia, unde, la spusele urmaşilor săi, părintele Elefterie fusese aşezat într-o nişă, săpată direct în pămînt, în malul unei gropi.
Ieri la prînz, nu mică mi-a fost mirarea să găsesc, curăţind cu atenţie groapa, nu craniul părintelui, mort în 12 mai 1990, ci camilafca acestuia, păstrată integral, deşi este din postav. Mai jos, cu capul acoperit de aceasta şi de rasa călugărească, de asemenea intactă, am dezvelit integral trupul părintelui, orientat est-vest, puţin oblic faţă de axa bisericii (aşa cum fusese aşezat în nişa săpată pe marginea gropii de mormînt).
Tulburător (şi acesta este cuvîntul potrivit, deşi e neobişnuit pentru un arheolog) a fost pentru mine faptul de a descoperi, într-o săpătură minuţios ştiinţifică, în cursul amiezii de ieri, nu oseminte, aşa cum era de aşteptat, după mai bine de trei decenii de la înhumare, ci veşmintele care acopereau rămăşiţele pămînteşti ale fostului stareţ Elefterie. Nu purta încălţări, dar în picioare i s-au păstrat pînă şi ciorapii de lînă. Nu pot da o explicaţie ştiinţifică a faptului că n-au putrezit, deşi părintele a fost aşezat direct în solul dobrogean (un lut nisipos, amestecat cu particule de calcar)”
Părintele Elefterie de la Dervent, duhovnic foarte cunoscut încă din anii ’40 pentru ştiinţa şi puterea sa de a vindeca durerile oamenilor (atît sufleteşti, dar îndeobşte pe cele ale trupului) l-au făcut cunoscut în întreaga ţară. Pentru a opri pelerinajele aproape zilnice care aveau loc la această mînăstire, în 1959 Securitatea i-a înscenat stareţului Elefterie Mihail o aşa-zisă ”deţinere ilegală de armă”, niciodată probată (ceea ce a făcut ca el să nu fie condamnat, ci doar îndepărtat de la Dervent şi scos din călugărie).
Cinstindu-i duhovnicia şi puterea tămăduitoare care l-a făcut cunoscut românilor în timpul vieţii sale, obştea călugărilor de la Dervent urmează să-I aşeze astăzi rămăşiţele pămînteşti într-o raclă anume pregătită, în straiele pe care le purtase la moartea sa în urmă cu trei decenii şi care s-au păstrat integral. Racla va fi depusă mîine, spre rugăciune şi cinstire, în paraclisul bisericii, la care părintele Elefterie a slujit o bună parte a vieţii sale, aducînd alinare credincioşilor.
Comentarii recente