Ministrul Sănătății: „Este recomandată purtarea măștii medicale cu trei straturi. Măștile textile sunt foarte puţin eficiente sau ineficiente în cazul Omicron”
„Nu există niciun fel de impunere a utilizării unor măşti scumpe. Am văzut că, în ciuda declaraţiilor mele şi a altor membri ai Guvernului, au fost preluate puţin ciudat. Masca pe care o port eu este masca medicală cu trei straturi, nu este niciun fel de mască deosebită, ea este recomandată. Cine doreşte, poate să utilizeze şi alte tipuri de măşti, cum sunt cele FFP2, o mască cu un nivel mai înalt de filtrare. Asta nu înseamnă că cineva impune în vreun fel acest tip de mască.
Nu există niciun fel de impunere, doar este vorba de trecerea de la măştile textile, care, mai ales în condiţiile în care această boală se transmite prin intermediul aerosolilor, sunt foarte puţin eficiente sau ineficiente, către uniformizarea utilizării, cu toate că ea cred că este utilizată de probabil marea majoritate a cetăţenilor (…).
Deci este clar că aceste măşti medicinale, care în momentul de faţă nu sunt nici scumpe, cred că sunt accesibile, sunt mult mai utile, pentru că ele constituie o barieră eficientă în calea transmiterii. Cred că nu este vorba de o restricţie, pentru că este prezentată ca o restricţie, este vorba pur şi simplu de o perioadă limitată de timp de utilizare a acestor măşti acolo unde există aglomeraţie sau există activitate care presupune interacţiuni cu alte persoane”, a spus Alexandru Rafila, după şedinţa de Guvern.
