Click pentru a te abona

Ministerul Apărării Naționale monitorizează în timp real situația aeriană în nordul Dobrogei

530 Shares

Ministerul Apărării Naționale a monitorizat în timp real situația aeriană în zonele de responsabilitate. Ca urmare a detectării grupurilor de drone care se îndreptau spre teritoriul ucrainean, MApN a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de prealertă aeriană, începând cu ora 22.55, pentru zona de nord a județului Tulcea, aflată în proximitate, cu potențialul de a fi afectată de riscurile asociate acestei situații.

Foto defence Romania

Forțele MApN au întărit prezența și continuă să implementeze  măsurile necesare în zonele în care pot să apară riscuri ca urmare a acestor situații.

Ministerul Apărării Naționale transmite un mesaj ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate și în gravă contradicție cu regulile dreptului internațional umanitar.

MApN informează în timp real structurile aliate cu privire la situația generată de aceste atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

530 Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com