Click pentru a te abona

Michael Gudu, Deputat PNL: România primește o sumă de 34 milioane de euro din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) pentru repararea daunelor cauzate de seceta severă și incendiile forestiere din 2022

489 Shares

„România primește o sumă de 34 milioane de euro din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) pentru repararea daunelor cauzate de seceta severă și incendiile forestiere din 2022”

ne informează deputatul liberat de Tulcea, Michael Gudu.

În perioada martie-august 2022, România a fost afectată de o secetă severă cauzată de reducerea precipitațiilor. Consecințele: culturi pierdute, incendii forestiere și un deficit de apă curentă și potabilă pentru populația din multe regiuni.

Asistența FSUE va acoperi o parte din costurile operațiunilor de urgență și de recuperare, cum ar fi serviciile de salvare și intervențiile pentru sprijinirea nevoilor imediate ale populației, precum și repararea infrastructurii deteriorate și curățarea generală a zonelor afectate de dezastre.

FSUE ajută statele membre și țările în curs de aderare să facă față poverii financiare pe care o implică dezastrele naturale majore și urgențele sanitare. Începând din 2002, fondul a mobilizat peste 8,2 miliarde euro pentru 127 de dezastre (107 dezastre naturale și 20 de urgențe sanitare) din 24 de state membre (plus Regatul Unit) și din 3 țări în curs de aderare (Albania, Muntenegru și Serbia).

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

489 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com