MAKING WAVES, un mare succes pentru filmul românesc la New York
În cele șapte zile cât a durat cea de-a noua ediţie a festivalului MAKING WAVES: New Romanian Cinema din New York, peste 2.300 de spectatori au avut parte la Film Society of Lincoln Center şi Jacob Burns Film Center de o selecţie concentrată de cinema românesc şi de dezbateri pe teme fierbinţi ale prezentului, de la proteste de stradă la drepturile omului.

„A noua ediţie MAKING WAVES a fost mai redusă ca număr de filme față de edițiile precedente, dar omogenitatea selecţiei a fost mai vizibilă, iar felul în care anumite filme rimează cu altele sau se completează reciproc a generat o experienţă compactă pentru spectatori. Asta poate şi pentru că au lipsit titlurile de vârf ale cineaştilor consacraţi ai Noului Val, care, deşi îmbogăţesc în mod evident pedigree-ul unui festival, pot dezechilibra o selecţie şi polariza diferit interesul publicului,” spune Mihai Chirilov, directorul artistic al festivalului. Deși anul acesta, Romanian Film Initiative a propus publicului american 14 proiecţii, cu trei filme mai puţin decât anul trecut, media de spectatori şi de încasări la fiecare proiecţie în parte a fost mai ridicată decât la ediţiile anterioare, arătând că festivalul a devenit un reper major în peisajul cultural new-yorkez.
Titlurile incluse în selecţia din acest an a MAKING WAVES nu au avut parte doar de mai mulţi spectatori, ci şi de discuţii intense după proiecții. Câinele japonez, lungmetrajul de debut al lui Tudor Cristian Jurgiu care a deschis festivalul, reprezentând România la Oscarul pentru film străin, a avut parte de cele mai lungi şi aplicate sesiuni de întrebări adresate regizorului de către spectatori.
Documentarul lui Vlad Petri, Bucureşti, unde eşti?, despre protestele din 2012, din Piaţa Universităţii din Bucureşti, a conturat discuţii ample legate de similarităţile dinamicii dintre protestatari şi trupele poliţieneşti de pretutindeni. Regizorul Vlad Petri a povestit spectatorilor cum a asistat la protestele din aceste zile din New York, iscate de cazul Ferguson, observând că, dacă în Piaţa Universităţii, graniţa dintre protestatari şi poliţie a fost foarte difuză, poliţia americană e foarte fermă şi „robotizată”, deloc predispusă la dialog sau conversaţii domestice cu protestatarii. La finalul uneia dintre proiecţiile documentarului, spiritele s-au încins atât de tare, încât doi spectatori de origine română s-au contrat cu multă pasiune pe teme legate de film, desprinşi parcă din scenele filmate de Petri în Piaţa Universităţii. „MAKING WAVES e acel festival la care îmi doresc să revin. Pentru mine, întâlnirea cu publicul american a fost o experiență foarte interesantă,” arată Vlad Petri.
