Localnicii din Delta Dunării au rămas fără subvenții în prag de iarnă: izolați și fără posibilitatea de a suporta costurile imense ale existenței cotidiene
Urmare a adoptării Legii consumatorului vulnerabil pe 16 septembriea.c., celor peste 4000 de familii din Delta Dunării le-a fost tăiată subvenția acordată prin OUG 27/1996 care însemna foarte mult pentru supraviețuire, pentru minima siguranță financiară a acestor oameni și pentru un trai decent.
Potrivit Ordonanței nr.27 din august 1996, localnicii din Delta Dunării și cei care lucrează în arealul Rezervației Biosferei Delta Dunării „beneficiază de tarife reduse cu 50% pentru energie electrică, gaze naturale, energie termică şi apă potabilă furnizată din reţeaua publică, pentru consumurile casnice menajere, în limita unor consumuri normate pe familie, stabilite de către consiliile locale“.
„Vreau să reiterez faptul că, în ultimul an, acești oameni s-au confruntat cu o situație dramatică în urma atacurilor șacalilor asupra gospodăriilor care au devenit un pericol real pentru viața oamenilor, nu doar pentru animalele domestice din gospodărie, o situație pe care am semnalat-o în nenumărate rânduri și pentru care încă nu s-a găsit nicio rezolvare din partea decidenților.
Ca tulcean, nu voi asista pasiv – voi lupta cu sufletul pentru oamenii din Deltă, iar, atât cât îmi permite funcția de președinte al Consiliului Județean, voi căuta modalitățile prin care această nedreptate să fie reparată!
Localnicii din Deltă sunt persoane aflate în categoriile vulnerabile, care așteaptă măsuri pentru a reduce impactul facturilor imense, nu gâlceava guvernanților” a declarat Horia Teodorescu, Președinte al Consiliului Județean Tulcea.
