Legislația Mirosurilor, reglementări cu impact pozitiv asupra sănătății cetățenilor României. Poluarea olfactivă ne afectează pe toți, indiferent de culoarea politică
Un Grup de lucru format din deputați specialiști și membrii ai comisiilor de specialitate lucrează în Camera Deputaților la Propunerea legislativă referitoare la modificarea și completarea OUG nr. 195/2005 privind Protecția mediului. Deputatul tulcean Lucian Simion, vicepreședinte al Comisiei pentru mediu și pentru echilibru ecologic, membru activ al grupului ne-a declarat că vom avea o așa numită Lege a Mirosurilor, o lege pentru pe care Senatul a și avut-o în dezbatere. Legea a făcut obiectul analizei în Camera Deputaților la Comisia de Mediu unde s-a finalizat cu Raport final favorabil, urmând a fi supusă aprobării în plenul Camerei. Despre ce vorbim, în fapt”

„Este cât se poate de clar că aveam nevoie de o legislație corespunzătoare pentru stabilirea unor măsuri referitoare la prevenirea și la reducerea disconfortului olfactiv tocmai pentru că nu există în legislația actuală astfel de măsuri privind prevenirea și reducerea disconfortului olfactiv, precum și a unor prevederi privind măsurarea și monitorizarea disconfortului olfactiv.
Lipsa unor astfel de reglementări, solicitate de Uniunea Europeană, face imposibilă aplicarea unor măsuri eficiente de rezolvare acestui gen de probleme de către autoritățile de sănătate publică, de către celelalte autorități abilitate.

Prezentul act normativ poate dispune încetarea temporară sau definitivă a activităților generatoare de poluare, disconfort olfactiv, în vederea aplicarii unor măsuri de urgență sau pentru nerespectarea programului de conformare sau a planului de acțiuni și/sau a planului de gestionare a disconfortului olfactiv, după caz;
De asemenea, solicită în mod expres aplicarea unor măsuri tehnologice, a restriicțiilor și interdicțiilor pentru prevenirea, limitarea sau eliminarea emisiilor de poluanți și a disconfortului olfactiv. Eliberarea de autorizații pentru construirea sau desfășurarea unor activități care afectează din puct de vedere oflactiv mediul se va face doar cu condiția îndeplinirii tuturor reglementărilor impuse de această lege.
Este vorba atât de firme, autorități publice cât și de persoane fizice.
În toate cazurile poluatorul va fi obligat să găsească soluții în regim de urgență pentru situația de facto” a concluzionat deputatul tulcean.
