La Tulcea, ceremonia căsătoriei civile și a celei religioase, într-un decor inedit din Grădina Episcopiei
Primăria Tulcea și Episcopia Tulcii au încheiat un parteneriat care vizează asigurarea condițiilor necesare pentru ca ceremonia căsătoriei civile și a celei religioase să se poată desfășura într-un decor inedit din Grădina Episcopiei situate pe strada Gloriei nr. 24 din municipiu.
Supus aprobării Consiliului local, proiectul de hotărârea a fost votat fiind astfel deschisă posibilitatea ca astfel de ceremonii, dar și alte manifestări socio-culturale, să se desfășoare în zone deosebite din municipiul Tulcea.
„Am avut multe discuții în acest sens, mulți tulceni m-au întrebat de ce nu facem și noi un cadru legal pentru ca aceste fericite ceremonii să se poată desfășura într-un ambient special.
Iată că am căzut de acord cu episcopia Tulcii, am încheiat un Acord de Parteneriat în vederea asigurării condițiilor pentru desfășurarea în incinta semideschisă – grădina sediului administrativ al Episcopiei Tulcea, din municipiul Tulcea, strada Gloriei nr. 24, a ceremoniilor civile de încheiere a căsătoriei în afara sediului Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor, precum și a altor evenimente culturale, comemorative și sociale.
Trebuie să precizez faptul că desfășurarea ceremoniilor civile de încheiere a căsătoriei în afara sediului Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor, precum şi a altor evenimente culturale, comemorative şi sociale este un act cu caracter individual, ce reprezintă o manifestare unilaterală de voință ce creează, modifică sau stinge drepturi și obligații în beneficiul sau sarcina uneia sau mai multor persoane dinainte determinate”
conform declarațiilor primarului municipiului Tulcea, Ștefan Ilie.
