La Sfântu Gheorghe – Delta Dunării, se reabilitează și modernizează Căminul Cultural cu bani europeni
Primăria comunei Sfântu-Gheorghe-Delta Dunării a făcut toate diligențele pentru a obține finanțarea necesară modernizării Căminului Cultural, un obiectiv esențial pentru viața socială, culturală și educațională a comunității.
Fondurile necesare realizării investiţiei vor fi asigurate, în conformitate cu legislaţia în vigoare, prin fondul european de dezvoltare regionala (FEDR), bugetul de stat, bugetul local.
Obiectivul principal al proiectului este reducerea semnificativă a consumului de energie și îmbunătățirea condițiilor în care se desfășoară activitățile culturale, sociale și administrative. Clădirea va beneficia de lucrări complexe ce vor contribui atât la protejarea mediului, cât și la creșterea confortului utilizatorilor.
Prin această investiție, administrația locală își propune să ofere un spațiu modern, eficient și sustenabil, în care toți membrii comunității să se poată bucura de evenimente culturale și activități educative în cele mai bune condiții.
conform primarului Dragoș Cladiade.
Principalele lucrări și intervenții:
– Reabilitarea termică a clădirii – izolare exterioară, schimbarea tâmplăriei, lucrări de hidroizolație la fundație;
– Sistem fotovoltaic hibrid cu baterii de stocare pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile;
– Sisteme moderne de încălzire și climatizare (pompe de căldură aer-apă, ventiloconvectoare, încălzire în pardoseală);
– Sistem centralizat de preparare a apei calde menajere, cu pompă de căldură și rezervor de acumulare;
– Modernizarea instalației de iluminat cu tehnologie LED și tablouri electrice cu protecții avansate;
– Ventilație și dezumidificare pentru sala de spectacole și scenă;
– Sistem de monitorizare a consumului energetic (BMS).
Racordare ca prosumator:
Clădirea va fi conectată la rețeaua de distribuție electrică în regim de prosumator, conform reglementărilor ANRE, ceea ce înseamnă că va putea produce, consuma și livra energie electrică verde.
Beneficii pentru comunitate:
– Reducerea consumului anual de energie primară cu aproximativ 75%;
– Scăderea costurilor de întreținere și operare;
– Creșterea nivelului de confort termic și funcționalitate;
– Acces egal și sigur la activitățile culturale pentru toate categoriile de persoane;
– Contribuție activă la protejarea mediului înconjurător prin utilizarea energiei regenerabile.
