„La Mulţi Ani!” tuturor românilor, de Ziua Imnului Naţional al României!
„Deşteaptă-te, române!” s-a născut în vremuri grele pentru națiunea română. Versurile sale – îndemnul la libertate al revoluționarilor pașoptiști – au răsunat pentru prima oară în 29 iulie 1848, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. Imnul Național i-a ajutat pe români să lupte cu mai mult curaj în momentele determinante ale istoriei noastre – Războiului de independenţă, Primul şi al Doilea Război Mondial, Revoluția din 1989.
Ziua de 29 iulie a fost proclamată, prin Legea nr. 99/1998, Ziua Imnului Naţional al României – „Deşteaptă-te, române!”, simbol al Revoluţiei Române de la 1848. Conform Constituţiei României, Imnul Naţional este considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului.
Poezia Răsunet (în manuscris Unu răsunetu) a fost publicată în numărul 25 din 21 iunie 1848 al revistei „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” avându-l ca autor pe Andrei Mureşanu. Se presupune că este un ecou, un răspuns, o replică la poezia „Către români” a lui Vasile Alecsandri, publicată în numărul 21 din 24 mai 1848 al aceleiaşi reviste.
Astazi, 29 iulie, celebram Imnul National, unul dintre simbolurile fundamentale ale statalitatii, independentei, suveranitatii si unitatii nationale, cu sentimentul profund patriotic conform căruia o națiune puternică, indestructibilă poate face față tuturor provocărilor, în fiecare moment al existenței sale.
La multi ani Imnului National! La multi ani, Romania! La mulți ani tuturor românilor, orinde v-ați afla!
Deputat Radu Anișoara
Comisia pentru buget, finanțe și bănci
