La Baia, taxa de habitat a rămas 15 lei/lună/pers, adică, 180 lei/an. „Am votat aplicarea cotelor minime permise”
În comuna Baia, la fel ca și în celelalte comune și orașe din județul Tulcea, oamenii sunt îngrijorați de faptul că vor plăti mai mult în condițiile în care veniturile scad, prețurile de consum cresc iar 2026 se anunță a fi un an cel puțin complicat. Despre felul în care s-au modificat taxele și impozitele locale, ne-a informat Liliana Marinescu, primarul Comunei Baia, Județul Tulcea.
„Așa după cum am mai spus, doresc să-i asigur pe toți cetățenii Comunei Baia de bună credință și de faptul că facem tot ce se poate în limitele legii, astfel încât povara taxelor locale aflată pe umerii contribuabililor să fie cât mai suportabilă.
Doresc să subliniez faptul că, începând cu data de 1 Ianuarie 2026, a intrat în vigoare noul Cod Fiscal (Ordonanțele (Ord.78, 89, Legea 239) și toate dar absolut toate Unitățile Administrative, așadar adninistrația publică dar și mediul privat trebuie să se organizeze de așa manieră încât să respecte până la virgulă legea.
Așadar, modificarea bazei de calcul a impozitelor și taxelor locale nu reprezintă o decizie a Consiliului Local și nici a Primăriei Baia. Aceasta este o obligație legală stabilită prin lege la nivel național, care se aplică tuturor unităților administrativ-teritoriale din România, fără posibilitatea de a fi evitată sau ignorată la nivel local.
Am susținut și am votat aplicarea cotelor minime permise
Consiliul Local și Primăria au avut responsabilitatea de a stabili nivelul cotelor de impozitare în limitele legii. În acest sens, am susținut și am votat aplicarea cotelor minime permise, tocmai pentru a reduce pe cât posibil impactul economic asupra populației și a mediului economic local.
Reprezentanții administrației publice locale:
• au evitat majorările suplimentare ale taxelor locale, prin urmare, taxa de habitat (pentru gunoi, deșeuri) nu a fost modificată față de anul 2025 și a rămas 15 lei/lună/persoană, adică 180 lei/an. Dacă vă uitați la multe dintre comunele din județul Tulcea veți vedea că aceste taxe au crescut considerabil.
• au urmărit limitarea efectelor financiare asupra familiilor, fermierilor și antreprenorilor locali;
• au acționat cu responsabilitate, respectând atât legea, cât și realitatea economică a comunei noastre. Folosim toate pârghiile legale pentru a proteja locuitorii comunei respectând Legea. Suntem cu toții afectați de contextul economic actual.
Anul 2025 a fost un an dificil, complicat, iar, din păcate, 2026 se anunță cel puțin la fel de provocator, atât pentru administrații, cât și pentru cetățeni. Tocmai de aceea, este esențial să acționăm responsabil, echilibrat și transparent. Am candidat pentru funcția de primar din dorința sinceră de a ajuta comunitatea, de a sprijini dezvoltarea comunei și de a contribui la creșterea nivelului de trai al tuturor locuitorilor. Acest angajament rămâne neschimbat.
Drept pentru care, consider că nu este niciodată suficient să asigurăm cetățenii că vom râmâne alături de ei și vom lua cele mai bune decizii, vom continua să informăm deschis despre toate problemele importante, vom face tot ce ne stă în putere, legal și responsabil, pentru a proteja interesele comunității noastre”
ne-a asigurat Liliana Marinescu, primarul Comunei Baia, Județul Tulcea.
Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News
