Jandarmii tulceni solidari Campaniei „Luna plantării arborilor”
Jandarmii tulceni au participat împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Tulcea, elevi şi reprezentanţi ai mai multor instituţii, la o acţiune de plantare de arbori, în zona Cantonului Silvic Boiu de la Ocolul Silvic Tulcea.

Activitatea se înscrie în campania de împădurire demarată cu ocazia deschiderii oficiale a Lunii plantării arborilor, în semn de sensibilizare şi conştientizare a comunităţii cu privire la importanţa pădurii în viaţa oamenilor.

Motivele participării noastre sunt simple : pentru că suntem iubitori ai naturii, pentru că aceasta are nevoie de sprijinul nostru, pentru că atunci când peste ani, aceşti puieţi vor deveni o pădure, vom şti că am contribuit şi noi, jandarmii tulceni.
Această acţiune reprezintă un alt mod firesc de a ne simţi parte a comunităţii tulcene.
La sfârşit toţi participanţii au primit un „Certificat de viitor” oficial.

Potrivit reprezentanților Romsilva, după plantare, zona este monitorizată de pădurar și de șeful de district. Dacă din cauza unor calamități naturale sau distrugeri făcute, de exemplu, de porci mistreți, se constată că o parte dintre puieți nu s-au prins, se vor executa lucrări de completare. Totuși, dacă acțiunea a fost reușită sau nu se vede mai bine în anul următor, susține Romsilva. În timpul acesta, pădurarul face în jur de trei-patru lucrări de întreținere, fie mecanizată sau manuală.
În acest an, Regia Națională a Pădurilor dorește să regenereze 14.252 de ha de fond forestier, aflate în proprietatea publică a statului. Potrivit reprezentanților regiei, dintre acestea 9.721 de hectare se vor regenera natural, în timp ce 5.531 de ha vor fi refăcute artificial, prin împăduriri.
În campania din această primăvară, Romsilva își propune să regenereze o suprafață de 10.712 hectare, adică 75,2% din programul anual. Pentru aceasta, va folosi aproximativ 32 de milioane de puieți, proveniți din pepinierele proprii. Valoarea lucrărilor se ridică la 42,4 milioane lei.
