Click pentru a te abona

Jandarmii au încătușat 4 turiști recalcitranți care au intrat în altercație cu proprietarul și agentul de pază pentru „muzica la maximum”

91 Shares

Astăzi, în jurul orei 15.30, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au fost sesizați despre faptul că pe terasa unui hotel ar fi avut loc o altercație între 4 turiști și administratorul, precum și agentul de pază, ca urmare a faptului că primii ar fi fost deranjați de solicitarea de a opri muzica, aceasta fiind la o intensitate ridicată.

La fața locului au ajuns jandarmi din cadrul G.M.J. Constanța care au procedat la încătușarea turiștilor, întrucât se manifestau recalcitrant și au refuzat să se legitimeze, ulterior fiind conduși la sediul poliției pentru stabilirea identității acestora.

Persoanele în cauză au fost identificate, fiind vorba despre 4 bărbați din Craiova, cu vârste cuprinse între 28 și 38 de ani.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere si tulburarea ordinii și liniștii publice.

91 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com