Ion Șerpescu, primar Mahmudia: „Cu ajutorul celor două proiecte aprobate pentru finanțare PNI ”Anghel Saligny”, finalizăm ceea ce am început”
„Faptul că, Ministerul Dezvoltării prin Programul național de investiții ”Anghel Saligny”, ne-a aprobat ambele proiecte de investiții în valoare aproape 25 de milioane, mai exact, 24.883.561 lei, ne bucură că în felul acesta, într-o perioadă extrem de dificilă, avem șansa să finalizăm ceea ce ne-am propus, reabilitarea și asfaltarea străzilor din localitate dar și modernizarea aleilor pietonale” ne-a declarat Ion Șerpescu, primar al comunei Mahmudia.
Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News
„Reamintesc faptul că noi am reabilitat și asfaltat 12 km de străzi iar aceste două proiecte depuse de noi și, iată, printre cele acceptate la finanțare, ne ajută să reabilităm și să asfaltăm toate străzile.
De asemenea, continuăm toate celelalte proiecte de infrastructură care sunt în derulare pentru că în felul acesta venim în întâmpinarea celor care practică turismul, au, sau sunt pe cale să construiască o pensiune într-una dintre cele mai speciale, mai deosebite zone din Delta Dunării…Și mă refer, evident, la Mahmudia, care are întotdeauna ceva nou de povestit, de dezvăluit, de prezentat turiștilor care ne vizitează…și unde se poate ajunge pe un drum foarte bun, cu autoturismul” a mai spus Șerpescu.

Felicitări D-nule Primar…un exemplu de urmat…perseverănd se poate!
Mult succes în continuare!
Un om deosebit, îi doresc multă sanatate și spor la treabă…