Comisia pentru politică externă în dialog cu Grupul de prietenie cu România din Parlamentul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

Discuţiile au prilejuit un schimb de opinii cu privire la temele de actualitate ale agendei bilaterale şi la contextul european şi internaţional al acestor relaţii, fiind reafirmat interesul pentru intensificarea cooperării interparlamentare.


Deasemenea, s-a discutat despre importanța parteneriatului strategic bilateral în domenii precum sănătatea, apărarea, securitatea, dezvoltarea relațiilor economice. UK este adepta unei “politici externe active şi globale”, bazate pe îndelungate tradiţii diplomatice şi militare, precum şi pe ascendentul conferit de rolul crucial jucat în cele două războaie mondiale, de statutul de membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU, de influența politică asupra fostelor colonii britanice, precum şi de importanţa economiei britanice în plan mondial.

Parlamentarii britanici au subliniat importanţa României ca stat aliat, și au apreciat odată în plus oportunitatea continuării cooperării în domenii precum securitatea, asigurarea schimbului de informații, combaterea terorismului și a atacurilor cibernetice. Preşedintele Grupului parlamentar de prietenie britanic, domnul Bob Blackman, a confirmat faptul că în Marea Britanie comunitatea românească este una foarte importantă, că majoritatea românilor sunt bine pregătiți pentru sectoarele de activitate în cadrul cărora își aduc contribuția la creșterea și dezvoltarea mediului economic britanic.
Referitor la cooperarea dintre Marea Britanie – Uniunea Europeană, domnul Bob Blackman a precizat faptul că procesul de retragere al Marii Britanii din UE trebuie privit din perspectiva câștig-câștig (win-win) şi că negocierile trebuie să continue în această direcţie.
Nu în ultimul rând s-a discutat despre împortanța dialogului privind Brexit-ul în condițiile în care România va prelua preşedinţia Uniunii Europene.
În acest sens ne-am exprimat speranța că din negocierile dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie vor rezulta soluții echilibrate, benefice pentru toate părțile implicate și i-am asigurat de faptul că România –și va îndeplini toate sarcinile asumate cu profesionalism și bună credință” a declarat social democratul Mirela Furtună, secretar al Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaților.
