Intervenție dificilă pentru salvarea unui velier aflat în pericol de scufundare la Mangalia
O intervenție extrem de dificilă a desfășurat Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) solicitată de Căpitănia Mangalia pentru salvarea velierului Minorca ce se afla în pericol de scufundare s-a desfășurat în cursul dimineții de marți.
La bordul velierului se aflau 5 persoane, nava lua apă în condiții de vreme nefavorabilă: vânt puternic forță 6 Beaufort.
În jurul orei 03:30 a.m., Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) solicită ajutorul navei SAR THEIA, aparținând Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) pentru a se deplasa către velierul MINORCA, spre a-i acorda asistență.
Echipajul de pe SAR THEIA a folosit pompa mobilă de santină a navei Sar, pentru a scoate apa din interiorul velierului.
Velierul MINORCA împreună cu persoanele aflate la bord, cinci persoane de naționalitate română, a fost remorcat de către SAR THEIA și adus în condiții de siguranță în Portul Turistic Mangalia. Intervenția a fost una destul de dificilă din cauza vremii nefavorabile, cu vânt puternic forță 6 Beaufort.
