Intervenție de urgență în Portul Constanța: incendiu în cala de depozitare a unei nave sub pavilion Liberia
Pompierii ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în Portul Constanța SUD, DANA 119 unde s-a semnalat un incendiu în cala de depozitare a unei nave sub pavilion Liberia, încărcată cu pale eoliene și autobuze.
Intervine Detașamentul Port cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD B2 și autospeciala pentru transport personal și victime multiple, Detașamentul Fripis cu autospeciala de intervenții la înălțime și Descarcerarea, Detașamentul Palas cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și Autoplatforma și Stația Tuzla cu un echipaj SMURD B2.
