Internship, oportunitate pentru tineri și pentru firme: înveți, te pregătești și ești plătit. Simplificarea intrării pe piața muncii a tinerilor

„Legea oferă posibilitatea persoanelor fizice care urmează niște cursuri de formare profesională să poată lucra la o firmă sau la o instituție/autoritate publică în schimbul unei indemnizații lunare de internship de cel puțin 50% din salariul minim pe economie, proporțional cu numărul de ore de activitate desfășurată. Vreau să precizez faptul că pot beneficia de această oportunitate chiar și tinerii de 15-16 ani cu acordul părinților sau a reprezentanților legali.

Această lege are drept scop simplificarea intrării pe piața muncii a tinerilor. În programul de internship, aceștia ar dobândi nu doar cunoștințe teoretice și practice, experiență profesională, dar ar fi inclusiv plătiți pentru asta astfel încât consider că există un beneficiu serios de ambele părți pentru că internul va avea dreptul să-și desfășoare activitățile convenite, să fie îndrumat și ajutat, să beneficieze de materiale și de informații care să-l ajute în pregătirea teoretică și practică și toate acestea în timp poate câștiga în mod legal un salariu.

Cred că mai este important de precizat faptul că un astfel de contract se poate încheia pe o perioadă de maximum 720 de ore, șase luni consecutive și nu se va putea prelungi ulterior. Concret, dacă un tânăr angrenat într-un astfel de program va lucra șase ore pe zi, el va putea active cel mult 120 de zile lucrătoare, deci maximum șase luni. Deasemenea, trebuie să amintesc faptul că perioada de internship va fi considerată vechime în muncă, așadar și în specialitate, acolo unde este cazul.
Dacă angajatorul va dori să lucreze în continuare cu tânărul care a dorit să învețe și să muncească în același timp, acesta va trebui să-i facă un contract de muncă. Iar dacă încheie cu acesta un contract în următoarele 60 de zile de la momentul când a expirat contractul de internship, firma va putea cere de la stat o primă de cca. 1000 de euro pentru internul angajat” a conchis deputatul Radu Anișoara.
