„Informare acasă! Siguranță în lume“ Programe pentru integrarea românilorîn țările în care muncesc, proiecte pentru revenirea lor acasă

Consider ca fiind o obligație de onoare pentru mine în calitate de secretar al Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaților, să fiu alături de organizatorul acestei Campanii ajunse la cea de-a treia ediții, Ministerul Românilor de Pretutindeni și, implicit, de concetățenii mei, oriunde s-ar afla.
Așadar, ne-am asumat derularea unor astfel de programe pentru susținerea procesului de integrare a românilor în țările unde trăiesc, studiază sau muncesc dar ne dorim din tot sufletul, să-i aducem acasă (!)

O mai bună informare cu privire la accesul românilor din străinătate pe piaţa muncii, o mai bună cunoaştere a cadrului legislativ specific statului-gazdă, a condiţiilor de siguranţă la locul de muncă, a garanţiilor, condiţiilor contractuale, precum şi a drepturilor şi obligaţiilor care decurg din acestea cu privire la locul de muncă, a serviciilor de asistenţă consulară şi accesul la canalele de informare nu poate fi decât un ajutor pentru toți cei care-și caută un loc de muncă în afara granițelor.
Statistica arată, din fericire, o scădere a numărului de victime ale traficului de persoane, evoluție corelată și cu efortul de a informa cetățenii români cu privire la riscurile pe care le implică munca sezonieră în afara granițelor sau cea fără forme legale. Guvernul României promovează tematica diasporei, inclusiv la nivel european, și este primul stat care, în mandatul Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene a organizat o reuniune ministerială dedicată diasporei europene.
Deputat Mirela Furtună
Secretar al Comisiei pentru Politică Externă
