In Memoriam. Ziua Eroilor Marinari, marcată printr-un ceremonial militar și religios
Miercuri, 14 august 2019, autoritățile publice locale au participat la ceremonialul militar și religios dedicat eroilor marinari, în cadrul festivităților dedicate Zilele Marinei Române, organizate de Garnizoana Tulcea împreună cu Instituția Prefectului Județul Tulcea.
La eveniment au mai participat prefectul Lucian Furdui, preledintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, Guvernatorul ARBDD Cătășin Țibuleac, primarul Constantin Hogea, viceprimarul Andaluzia Luca și comandandantul Garnizoanei Tulcea, Antoanel Marian Vătămanu, rezerviști.
„Suntem aici pentru a ne aminti cu respect de cei care și-au pus viețile în slujba statului, care au înfruntat pericole și care au fost capabili de sacrificiul suprem, astfel încât noi, astăzi, să putem spune cu mâna pe inimă că trăim într-o țară independentă.
Este datoria noastră de a îi pomeni pe acești eroi marinari pentru profesionalismul, pentru devotamentul și pentru curajul de care au dat dovadă în cele mai grele momente ale existenței statului, atunci când poporul român a fost apăsat de grele încercări.
În această zi, privim înapoi cu recunoștință veșnică spre faptele de glorie ale înaintașilor noștri. Trebuie să păstrăm vie flacăra identităţii naţionale și să transmitem generaţiilor care vin moştenirea istorică, materială, culturală şi spirituală a poporului român.
Cinste eroilor marinari! Cinste eroilor români!“, a susținut președintele Horia Teodorescu în scurtul său discurs.
Ceremonialul a cuprins intonarea Imnului Național, o Binecuvântare și Rugăciune pentru poporul român, oficiate de Pre Sfinția Sa Visarion, Episcopul Tulcii, depuneri de coroane de flori la Osuarul Eroilor și defilarea gărzii de onoare.
