Click pentru a te abona

În contextul marcării Centenarului Încoronării, România are nevoie de toate forţele politice şi energiile pentru a oferi cetăţenilor săi stabilitate, instituţii performante, progres

32 Shares

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, sâmbătă, că încoronarea Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria reprezintă şi astăzi un exemplu pentru noi toţi, precizând că ”niciun sistem politic nu se poate construi fără consens, fără iubire de ţară, fără tradiţii şi fără localitatea faţă de propriul popor”.

“Celebrăm, astăzi, un eveniment cu o simbolistică deosebită în istoria naţională – Centenarul Încoronării Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria ca suverani ai tuturor românilor – un act care a desăvârşit Marea Unire de la 1918. Într-o atmosferă fastuoasă, mii de persoane – români din toate provinciile istorice, reprezentanţi ai autorităţilor centrale, Armatei, clerului, Corpului diplomatic, Caselor Regale din Europa sau trimişi speciali ai altor state – au asistat, la Alba Iulia, la încoronarea primilor regi ai României Mari.

La peste trei secole de la intrarea triumfătoare a lui Mihai Viteazu şi la patru ani de la Marea Unire, Alba Iulia devenea, pe 15 octombrie 1922, oraşul Încoronării”, a afirmat Nicolae Ciucă.  

“Încoronarea nu a fost doar un ceremonial care a avut în centrul său regalitatea, ci a fost expresia unui consens colosal al societăţii, al elitelor politice ale Marii Uniri asupra unui proiect naţional. Încoronarea este, şi astăzi, un reper, un simbol, un exemplu pentru noi toţi că niciun sistem politic nu se poate construi fără consens, fără iubire de ţară, fără tradiţii şi, mai ales, fără loialitate faţă de propriul popor. 

În contextul marcării Centenarului Încoronării, fac un apel către toţi actorii responsabili de a fi uniţi în jurul marilor obiective pe care statul român şi le-a setat – finalizarea procesului de monitorizare a României prin MCV, aderarea la Spaţiul Schengen, aderarea la OCDE sau sunt parte a unui proiect pe care avem obligaţia să îl construim pentru următorii ani. România are nevoie de toate forţele politice şi energiile pentru a realiza aceste deziderate şi a oferi cetăţenilor săi stabilitate, instituţii performante, progres”, a mai spus premierul Nicolae Ciucă. 

32 Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com