Horia Teodorescu: “Crăciunul copilăriei era…perfect. Nu erau luminițe și reni care trag sania Moșului dar erau niște ierni strașnice și mai era freamătul, nerăbdarea, emoția noastră… “
Tag-uri: amintiri, copilarie, Craciun, Horia Teodorescu
Crăciunul copilăriei este într-un fel anume pentru fiecare dintre noi. Vă propunem un grupaj de amintiri povestite de oameni pe care-i cunoașteți sau nu, în aceste zile de sărbătoare…
“Crăciunul copilăriei…era perfect. Sigur că-mi este dor și mi-aș dori ca toți, dar toți copiii să aibă amintiri atât de frumoase! Nu erau luminițe și reni care trag sania Moșului dar erau niște ierni strașnice și mai era freamătul, nerăbdarea, emoția noastră…
În Murgeștiul copilăriei din zona Subcarpaților de Curbură mai întâi mirosea a iarnă: era ger, geamurile erau acoperite de flori mari de gheață și țin minte cum suflam în fiecare dimineață până ce dezghețam un petic din fereastră prin care mă uitam să văd dacă ninge. Și-ntr-o dimineață te trezeai cu troiene la ușă iar noi, copiii, pur și simplu eram în culmea fericirii. Eram cu sania până târziu în noapte când intram în casă absolut înghețați, nici nu auzeam cum mă dojenește mama și adormeam în căldura casei după ce luam câteva linguri de mâncare…Nici nu știu cum ajungeam în pat dar visam la o nouă zi printre troiene…Era de poveste.
Vă imaginați că nu ne gândeam cât de greu le era părinților și vecinilor care săpau uneori tuneluri prin zăpadă pentru a merge la lucru, la biserică, la școală ori magazin. Erau sănii mari, trase de cai dar noi aveam săniile noastre făcute-n gospodărie, sănii sănătoase din lemn cu șine metalice pe care aveam grijă să le lucim. Ne dădeam pe schiuri din doage și ne distram atât de bine că fiecare moment rămânea întipărit în memorie ca un eveniment important.
Apoi începea să miroasă a Crăciun. Bunicul Alexandru Teodorescu era preot și ne povestea despre minunea nașterii Domnului chiar dacă vremurile nu erau tocmai încărcate de religiozitate. Oamenii mergeau la slujbe iar postul era unul dintre hopurile pe care noi, copiii, trebuia să-l trecem cu bine, fără păcăleli pentru că altfel ne puteam aștepta la pedeapsa Moșilor.
Tata avea moară și-n fiecare an punea de-o parte câțiva saci cu făină de grâu și de porumb pe care-o împărțea celor mai necăjiți…oamenii se ajutau unul pe altul, era un timp al solidarității, al ajutorului tăcut. Poate tocmai de aceea Crăciunul era chiar bucurie, Crăciunul era sărbătorit în fiecare an conform tradiției cu colinde și cu sarmale, cu cârnați și șorici bine fript, cu mere și dovleac copt în cuptorul de pâine, într-o atmosferă cu adevărat magică. Ne pregăteam de colindat de la începutul lunii decembrie iar în Ajun plecam, dis de dimineață, în cete de câte 10-15 copii și colindam întreg satul dar și satele limitrofe, nu ne scăpa nici o gospodărie.
Eram „gătiți” cu cojoace din blană, purtam niște căciuloaie călduroase și ciorapi lungi din lână, împletiți de mama, eram bine înfofoliți și cântam „Colindul cel mare”. Oamenii ne primeau bucuroși, ne ofereau câțiva bănuți și struguri uscați, cornulețe, mere, nuci…Cel mai mult am strâns …17 lei …și amintiri de neuitat. Cei mari, de 17-18 ani, mergeau cu „Vălăritul”… erau vreo 30 de flăcăi care veneau să-l vălărească pe tata care se lăsa greu…și-apoi băieții cei mari se luau la trântă și se cinsteau, colindau și se veseleau. Era tare-tare frumos sub cupola înghețată a nopții când împodobeam copacul cel mai mic din curte cu hârtie colorată și cu ce aveam noi mai de preț și-l așteptam pe Moș Crăciun care ne citea visele și ne îndeplinea dorințele modeste…Natura desăvârșea taloul magic de Crăciun.
Am colindat și-n timpul studenției iar sărbătoarea Crăciunului mi-a încălzit sufletul și mi-a adus speranță și atunci când era mai greu.
Și apoi a venit un Decembrie când am strigat împreună cu toți ceilalți români „Libertate, te iubim/Ori învingem, ori murim”…(!)
Crăciunul a rămas Marea Sărbătoare a Creștinătății care mi-a sădit în suflet Magia Speranței și credința că vom răzbi, orice ar fi. Doamne ajută. Crăciun Fericit, oameni buni! Să avem cu toții parte de sănătate și de bucuria aceea magică din copilărie!”(Horia Teodorescu, președinte al Consiliului Județean Tulcea)
