Click pentru a te abona

Grupul de prietenie cu România din Duma de Stat a Federaţiei Ruse, în vizită oficială la București

În perioada 9-12 decembrie 2019, o delegaţie a Grupului de prietenie cu România din Duma de Stat a Federaţiei Ruse, condusă de deputatul Dmitrii Islamov, preşedintele grupului, efectuează o vizită oficială în România.

În calitate de preşedinte al Grupului de prietenie cu Federaţia Rusă din Parlamentul României, am avut o întrevedere la nivel parlamentar și am vorbit despre tradițiile și obiceiurile rușilor lipoveni din România care continuă moștenirea culturală a bunilor și străbunilor.

S-a discutat despre o largă tematică legată de îmbunătățirea relațiilor ruso-române din punct de vedere economic, comercial, cultural. În cadrul discuțiilor s-a relevat faptul că și în condițiile păstrării regimului de sancțiuni, schimburile comerciale bilaterale au ajuns în ultimii ani la nivelul de dinaintea crizei – aproximativ 5 miliarde de dolari. Ambele părți s-au pronunțat pentru păstrarea legăturilor culturale și umanitare între Rusia și România.

Delegația Rusă ne-a transmis invitația de a efectua o vizită de răspuns în Rusia în anul care începe peste trei săptămâni, în 2020.
Parlamentarii din Rusia au vizitat Centrul Rus de Știință și Cultură din București și au avut un dialog interesant despre activitatea Centrului cu Natalia Mujennikova, directorul așezământului cultural și cu activul compatrioților. Deasemenea, delegația rusă a avut o întrevedere cu reprezentanții Comunității Rușilor Lipoveni din România la sediul central din București.

Întrevederile dintre demnitarii români şi parlamentarii ruşi îşi propun reluarea dialogului bilateral dintre cele două foruri legislative şi evidenţierea rolului diplomaţiei parlamentare în contextul general al cooperării româno-ruse.
Delegația Grupului de prietenie cu România din Duma de Stat a Federaţiei Ruse a vizitat o serie de obiective de interes istoric, cultural, turistic Castelul Peleș și Muzeul Național Peleș, Castelul Cantacuzino, Muzeul Casa Ceaușescu-Vila Primăverii.

Deputat Andrian Ampleev

Comunitatea Rușilor Lipoveni din România

Preşedinte al Grupului de prietenie cu Federaţia Rusă din Parlamentul României

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Îmi place

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.